Ati trait vreodata senzatia de a revedea cu ochii de acum, ceva ce a însemnat foarte mult, demult? Ma refer la acel pod peste timp, al "transformarii" personale.
Voi vorbi despre 1001 de Nopti.
Tocmai ce a aparut al 4-lea volum în traducerea lui Haralambie Gramescu. Va spun eu, numele acesta nu trebuie uitat! ... dar vorbim putin, si de el, mai încolo.
Si-acum o sa fac o mica incursiune în timp.
Undeva pe la vreo 6-10 ani, priveam cu încântare un volum grosut, cusut la cotor, cu ilustratii pe hârtie foarte lucioasa din 1001 de Nopti. Maica-mea obisnuia sa-mi citeasca câte un început de poveste, neterminând vreodat' ceva, astfel ca povestile Seherezadei se continuau în mintea mea contemplând la infinit imaginile însotitoare. Ceea ce nu îmi spusese nimeni: cartea din mâna mea era o versiune concentrata, repovestita de Eusebiu Camilar, în timp ce opera reala se întinde în vreo 15 volume - cu siguranta acest gabarit de scriere acoperea cu adevarat 3 ani de nopti albe. Cum eu am reactionat de când ma stiu la imagini, mi-au placut atât de mult încât am cautat cartea copilariei în biblioteca de la parinti acum un an. N-am gasit-o. Am cautat pe internet acum vreo 2 luni... editia din 1968 care ma interesa --> stoc 0 peste tot. Zilele trecute însa... mi-a surâs norocul. Am gasit-o... Am comandat-o... A venit... Ma topeam de curiozitate...
Cum am primit pachetul, am sfâsiat pur si simplu, ambalajul de nerabdare. Am dat peste cap foile îngalbenite cautând frenetic paginile cu desene. Când cartea s-a poticnit in fata unui astfel de desen... am ramas muta privind dincolo de ea... cautând în capsorul meu corespondentul :D. Desenele aproape naive, în culori tari si contraste puternice, nu respectau nici o regula de paginare, nu foloseau nici macar perspectiva. Oamenii erau desenati stând unul în cap la altul, liniile clare bine conturate, lipsa de finete sau atmosfera speciala. Ma întrebam foarte serios daca era cartea care o avusesem. Orice dubiu a fost alungat când am dat peste ilustratia cu o cadâna si perdeaua. Da, era un desen ce înca îl aveam viu în minte.
Am facut acel exercitiu de reîntoarcere în timp si am înteles cum mintea mea de copil, pricepea ca o normalitate oamenii sa fie la fel de înalti chiar daca unul e aici si celalalt la un kilometru departare... n-avea nici o importanta absenta umbrelor de asezare sau a detaliilor pentru figurile umane. Ambianta simpla, cu paternuri nedeformate era pe întelesul meu. Imaginile contineau un schelet al lumii arabe. Ce trebuia sa retin mai mult decât, shalvarii largi, voalurile, si papucii cu vârfurile întoarse zâmbind stapânilor? Si-acum ca am povestit despre minunatele desene - hai sa vizionam din ele. Autorul lor este Angi-Petrescu Tipatescu.
Primele doua desene de mai jos (cel cu perdeaua si cel cu diamantul pe masa) erau preferatele mele.
Cum gasesc acum aceste desene?!?!:D. Hmm departe de a avea o valoare artistica deosebita (ba din contra as putea spune), vad în clar îngradirile impuse de posibilitatile tehnice (la tipar) ale timpului... si-apoi... vorbim despre basme - adica destinate copiilor*. Pe mine m-au încântat naivitatea acestor desene (deci scopul fusese atins)... liniile, contururile clare, paternurile sunt in continuare in preferintele personale, fiind evident înafara modei si a timpului.
Cât priveste scrierea... oh my... aici am avut o surpriza incredibila legata de traducerea lui Haralambie Gramescu. Carte mai cu dichis tradusa n-am citit, cred, de la Shakespeare încoace. Poeziile... perfect îmbucate în rima... dincolo de versuri, nu exista fraza în care sa nu întâlnesc finete de limbaj românesc. Si totusi nimic fortat, totul de o naturalete si o inteligenta scriitoriceasca grozava. (fie vorba între noi, am cam stat cu dictionarul lânga mine, zâmbind la unele arhaisme acoperite de vreme)
Mi s-a izvodit, o norocitule cititor :D... necesitatea unei mostre auditive... ce sa ne racim penelul de pomana.
*?!... în cazul acestei carti dati-mi voie ma abtin, am gasit pasaje de o senzualitate, sexualitate interesanta :D.
