manon.ro

am scapat ieri în virtual, o opinie personala legata de folosirea limbii, uitând printre altele, ca temele care ma intereseaza pe mine nu intereseaza pe altii.

Textul de mai jos era un comentariu pe marginea unei tematici dragute de joaca în cuvinte, la care, inevitabil atinsesem si ceva cuvinte de ordin XXX. Din experienta personala stiu ca daca folosesti fraze de genul "ma simt beata de cap" sau "ma misc ca drogata" oamenii automat te vor include la categoria "betiva notorie" sau se întreaba daca nu cumva esti în sevraj :D. Daca folosesti cuvântul "a fuma" - tine-te bine caci tigarile ti le-au lipit pe frunte fara nici o întrebare suplimentara* :)... În asemenea context nu-i de discutat ce pot judeca când folosesti sectiunea XXX din dictionar :D. Când colo lucrurile trebuiesc privite muuuult mai relaxat...

------------------------------------------------------------------------

... eu om poznas, încurc siteurile, lumile, teritoriile. Anul trecut ma trezisem printre filozofi anul asta între oameni de carte. (D)Mnezau stie, eu nici una nici alta, doar spirit liber. Nu ma vad facând multi purici nicaieri pentru ca nu voi sa ma leg în acest fel. Tin la libertatea mea.

Pe bloguri am sesizat o oarecare jena si ocolire a cuvintelor XXX – de cele mai multe ori justificata, alteori de fatada. Îmi imaginez pentru cei cu educatie stricta cum concuvintajul nostru chiar la acest nivel de joaca a stârnit posibile îngrijorari în anumite puncte:lol:, asa ca doream sa explicitez cum trebuie privita libertatea în vorbire, pentru ca sunt nuante de interpretare! Si o sa încep de la experiente reale, ca asa-mi sta bine, nu :). Cartile si realitatea trebuie sa se întrepatrunda la un moment dat.

Eram pice rau si ma miscam printre oameni de toate soiurule, pusi (asa) la un loc: mari, mici, slabi, grasi, învatati, neînvatati, tarani si domni deopotriva. În putine locuri pe lumea ai parte de o astfel de coloratura (o barca a lui Noe în versiunea umana;)), si nu asa, un ceas- doua sa-i vezi, ci sa locuiesti intre ei: zile, ani, zeci de ani. Vorbesc de un loc unde nu mai conteaza ce-ai facut în viata sau vei face. Unde trecutul si viitorul sunt inutile, doar prezentul are importanta. E un loc, unde toti sunt (re)adusi la un singur nivel – cel pur uman.

Maica-mea era asistenta si se misca printre ei vorbindu-le. Tin sa spun ca prinsesem istoria de la începuturi. Am vazut primul ei rateu de limba :). Venise matusa cu naframa cu pui si maica-mea i-a dat borcanul în mâna zicându-i:

-    Aici îmi aduci scaunul. Te duci la toaleta si mi-aduci scaunul. Iar în astalalt îmi aduci urina. Ai înteles?

Baba dadea din cap instinctiv, dar sprâncenele-i erau împreunate bine, semn al unei supraconcentrari, era evident ca nu se lega o boaba :D. Si s-a dus la baie si a venit cu borcanasele (pauza) goale zicând ca nu era nici un scaun la toaleta :D :D :D – cât despre urina – uitase cuvântul cu totul. Era neologism pentru ea:D (glumesc desigur). Apoi a venit profesorul, un tip mare chel, cu o voce baritonala,  a privit-o pe maica-mea si aplecându-se spre babuta i-a zis tare si raspicat:

-    Maica, te duci la WC, uite acolo usa (si a aratat cu degetul aratator directia), da?!?! si te XXX în borcan si aici te XXX. Si le aduci încoa, ai priceput?
La care baba
-    Iooooi, asta era? Dar am facut deja când m-o trimes prima data. Amu ce fac?
LOL

Si uite asa arata prima lectie de viata. Cât era el de profesor de spital, nu era nimic înjositor în a vorbi pe limba omului. Il scana cu o ocheada, daca avea de-a face cu om simplu vorba lui era pe masura, daca arata mai “cizelat” într-o clipa vocabularul prindea si alte accente. Iar la maica-mea când s-a întors – era tânara, frumoasa, înca nestiutoare :) - i-a explicat ca un om cu mintea sloboda trebuie sa nu-i fie rusine sa se coboare la nivelul de jos niciodata, pentru ca a sta doar cocotat într-un limbaj elevat (depinde si de situatie) arata o marginire nicidecum nemarginire în gândire.

Apoi M. a descoperit cu satisfactie romanele lui Dickens unde erau croite caracterele pâna în cel mai mic detaliu. Doar nu se facea sa dai viata unui hot, betiv ordinar, vorbind ca un filozof sau filfizon de biblioteca… Desigur e un talent fantastic sa poti contura si pune vorbe un anume caracter… Si o carte are nu un personaj, ci zeci de personaje, la care daca reusesti sa le dai viata esti MARE. Am extras aici o mica sectiune din Dickens - Colinda de Craciun - una din lecturile în care mi-am înodat neuronii la ora de Engleza. Tin sa spun ca e fenomenal acest sriitor, nu doar detinator al unui vocabular de invidiat ci încarcat de un farmec unic, de intrare in personaje perfect lucrate si care nu se dezmint prin atitudine si descriere. Fiecare e de sine statator, alive.

Mai apoi a venit Shakespeare învaluitor în vorba, diferit de altii, melodios încântator… si pe urma restul pâna la simbolisti (în mod special ma opresc la Marchez), anvangardisti, suprarealisti si ce-or mai fi, inclusiv dezintegratori de firescuri si naturaleturi :D. Zilele trecute citeam pâna sa adorm unul de suna astfel:

“Sub numele care apare mereu, în cele mai neasteptate locuri, se ascunde un soarece plapând care toarce si miauna ca o pisica pentru ca asa crede el ca si-ar obnubila scîndurica, încercând sa preîntâmpine astfel catrastofala transformare a unui purice în privighetoare, lucru care avea sa se petreaca totusi exact peste 3 luni, în momentul când prichindelul s-a hotarât sa lase zeama din farfuriile adânci si sa nu se mai atinga niciodata de oasele moi ale iluziilor prea târziu vertebrate. etc”

Poveste din care dupa ce închid cartea nu pot sa-ti (re)povestesc nimic pentru ca nu retin nimic si ma culc buimac-nedumerita :D trezindu-ma aliniat-descumpanita.

Asta e scrisul si limba. Loc pentru tot si toate :).

-----------------------------------------------------------------------------

* trebuie sa specific: nu beau, nu fumez. Interesant nu-i asa? ;)... mai pot sa adaug ca nu vorbesc vulgar si nici taraneste în viata de zi cu zi... dar ma preocupa întradevar "limba" în toate aspectele ei - ca si forma de comunicare daca vreti. Ma preocupa cuvintele, frazele si transpunerea lor în simboluri. Nu e nevoie sa fiu om de litere pentru a-mi pune probremele aferente. Uneori analizându-le descopar lucruri surprinzatoare :).

Tematica limbii sau comunicarii nu este noua pe acest site. Gasim prin fustele lui subiecte adiacente peste tot, dar ma voi rezuma la câteva atingeri: aici, aici, sau aici

mi-aduc aminte...
C. se temea sa nu fiu călugăriţă

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

... insecta LOL

---------------------------------------------------------------------------
Povestire unu
--------------------------------------------------------------------------- 
Eu, nascuta la oras, cu vorbire curata, fara dialecte de nicaieri am ajuns odata într-un sat din Apuseni. De acolo era bunica unuia din verisorii mei dulci… nu-mi aduc aminte numele satului doar imaginea lui. Era fain. Tot satul era întins ca un fir de apa la baza a doua dealuri în V. Nu tu sosele, masini (atunci caruta era baza). Casa la care stateam avea vaci, bivoli, capre… câine evident legat de gard (la care i-am dat drumul de indata ce nu m-o vazut nime’  )… gaini, pisici… tot felul de oratanii. In mijlocul curtii trona inclusiv o fântâna la care mi-era ciuda ca n-ajungeam sa ma uit.

Ei bine, noi astia pirpirei nu prea stateam în casa… cât era ziua de lunga alergam pe ulita satului. Totul foarte asemanator cu Morometii dar ca pe viu.
Intr-o zi însa, mi-aduc aminte… era o vreme urâta. Nu era de iesit din casa… si unde nu ma pune buna sa ma duc la vecina de ograda dupa oloi. Okay. Zis si facut. În 2 timpi si 3 miscari eram în curtea vecina si îi zic la matusa

- Buna ziua. M-a trimis buna dupa o oala mare.
- Da la ce-i trebe’? s-o apucat de sarmale?
- Nu cred ca sarmale. Parca zicea de ceva placinte
- Placinte? Si ce sa faca cu oala de sarmale la placinte?
- Nu stiu, zic. Asta mi-a zis sa va cer.

Si unde nu-mi da o oala de ajungea pân’ la pamânt :D. De-abia m-am târait-o dupa mine. Când m-o vazut buna din usa… s-a luat de cap, pe urma de burta ca-i salta de râs. Eu foarte nedumerita priveam nestiind ce gresisem. Buna îi spune la matusa-mea:

- Da de zici ca ai adus copchila aiasta? A cui îi?
- E de la Cluj, mama. Fata lui Petrea. N-o mai fost la tara…

Drept e ca matusa-mea ma adusese acolo. Buna îl trimite pe alt verisor la vecina dupa oloi. Si unde nu-l vad ca vine cu o sticluta cu lichid galbui vâscos de pus în tigaie. Ala era oloiul !  LOL

Pentru mine oloi era oala mare. Eiii dar acolo în munti rânduielile sunt altele. Vorba, obiceiurile altele.
Din considerentul ca eram de la oras, no problem ca am facut si alte nastrusnicii de genul “nu-mi dati va rog un pic de bidinea?” – la care omul îmi spune “Un pic de bidinea?!?!… hai sa-ti spun eu cum e cu bidineaua… e ca si cu femeia gravita – esti sau nu esti… numa’ un pic gravida nu se poate ….

Si-asa am ajuns sa învat regionalismele. Preopriuzis nu ca ma interesa… doar ca daca nu… vorbeam paralel, nimeni nu ma întelegea. Nici ei pe mine nici eu pe ei. Regionalismele sunt limbaje dezvoltate in zone cu un anumit grad de izolare.

Concluzia mea: ei bine, cred ca limba e fluida si oamenilor le place sa si-o ajusteaze sa le placa, sa li se potriveasca.

---------------------------------------------------------------------------
Povestire doi
---------------------------------------------------------------------------

Fratii lui taica-meu (Petrea ca asa îl chema :D) locuiau în Turda si erau comercianti. De fapt vânzatori ambulanti (exista deci, nu numai teatru ambulant cu cabotini :D). Acestia semanau, daca vrei un termen de comparatie, cu tiganii, pentru ca era o îndeletnicire nomada. Te duceai cu marfa în spate (alt fel de melci ;)), la târgurile de tara. (de aici si expresia “apoi tăt meri, tăt meri”… în engleza traducere “keep walking” – Johnni Walker :D).
Unul din frati, mai de soi (adica avut), vindea tesaturi, de la satenuri pâna la in, bumbac, stofe de palton, velur, stămburi, văluri, orice te duce scăfârlia. Cu acesta am ajuns eu în satul ”noname” de mai sus :D.

O sora la care tinea taica-meu foarte mult si care avea 3 draci de fete (verisoarele mele de aceeasi vârsta cu sora mea) vindea maruntisuri: naframi, jucarii gen hopa-mitica “stă în cap si se ridica”, mingiute de hârtie umplute cu rumegus si prinse într-un elastic (acum vad la oferta de birotica astfel de jucarii)… turta dulce cu oglinzi integrate în aluatul roz sau alb:), acadele, agrafe, nasturi, inele din table LOL (adica belciuge) si alte stupizenii. Evident ca din aste maruntisuri nu faceai avere. Deci ea era saraca… însa, cum e în natura lucrurilor, aici era de gasit sufletul mai cald, inimos, luminos. Noi cele 2 surori preferam sa ne petrecem vacantele de vara sau iarna la ea, nu la celalalt (desi în cele din urma fiecare-si cerea dreptul).

Pi urma… nu mergeai acolo să stai! Vacantele de vara si iarna erau active. Nu exista târg de ţară la care sa nu fim prezenti. Ne trezeam cu noaptea-n cap pe la 1- 2, dupa ce umpleam IMS-ul cu hodrobelele de vânzare, noi toti copiii asezati deasupra ca si sarmalutele în oala. Si-acum simt mirosul de motorina combinat cu aerul taios si rece al noptilor apusene. “Drumurile” erau prin munti si de la zdruncinaturi… în timpul mersului mai ridicam capul sa vad pe unde suntem. Mi-aduc aminte licuricii ca niste stele cazatoare în fata masinii. Se sinucideau în lumina farurilor :). E o imagine asa ca un flash ce-ti ramâne bine înfipta în capsor.

Tin sa spun ca habar n-aveam geografic unde ne aflam… dar stiam cuvinte cheie (ca în misiunile secrete), mergem la: Sărmaş, Poieni, târgul de fete de pe Muntele Gaina, târgul de la Negreni – dintre cele mai cautate… ooohooo ala de la Sălciua renumit pentru peisagiu etc. Deci batut-am tot ardealul în lung si-n lat când n-atinsesem 14 ani ;).
Ajungeam la destinatie înainte de crapatul zorilor. În munti era asternuta o ceata deasa, groasa de s-o ungi pe chita. În 2 ceasuri trebuia sa-ti ridici cortul (ce-ti spuneam de tigani :D) – no – fugi ada lemne, bate cuie, acopera cu prelata, pune marfa la vânzare pe când apar musterii sa fie totul gata. Si-ncepea distractia.
Târgurile de tara însemnau oameni veniti de peste tot, mirosuri de mâncare, inclusiv berbeci la protap, muzica live, dansuri populare, bautura. Unii vindeau, altii cumparau… sau ambele.
Pentru mine era foarte neclar de ce dadeau banii femeile alea pe năfrămi. Da’ erau la mare cautare. De exemplu foarte greu ma dezbaresem de cuvântul batic. Nu se folosea cuvântul batic. Si o auzeam pe matusa-mea cu texte:
- Ioi aşe cinaşe esti muiere cu năframa aiasta. Iote am si cu pui (adica flori marunte), sau ia aci cu bobi (adica strugure :D). Si unde nu o punea sa încerce live :D
- No vezi, amu arati si tu în rândul lumii ce-a zice omu’ tau când te-o vedea asa făloasă, n-a mai avea ochi pentru alta… si dai toata gama de cuvinte de la ferchesa, ba ca-… parca erau vrajitorii. Uneori nu scapa nici cuvântul ocoş din descriere – deci daca îti cumparai năframă cu pui sigur deveneai ocoş din născare LOL. A nu te da pe-un jeb de cuie tot de-aici din aste descrieri este. Adica esti mândră tare.
La culori nu-i de povestit, iata una demna de retinut – culoare mnerâie (mierie) adica ca si cerul.
Măăăi si erau urâteeee cu crengi LOL… Deci daca voiai sa urâtesti o femeie îi puneai naframa in cap, da’poi când le vedeai cât de încântate se măsurau în oglinda… începeai sa cânti ca si ele, le dădeai apă la moară, cum nu :D. Învatasem si eu lectia si mă-nfigeam la tejghea în vorbe :D. Pe care o vedeam mai săraca îi dădeam năframa mai lesne, la alta prea făloasă o puneam să plăteasca cât nu face :D. Adica marketing. Năframile se cumparau pentru vreun eveniment gen nuntă… botez… …altele doar ca sa nu fie alta în sat mai faina :D.

Nu-i de povestit detalii tehnice gen – unde se usura lumea în târg si în ce fel (oricum animalele erau peste tot (fiind si târg de animale): cai, vaci, porci, iepuri, gaini, oi, miei, etc…deci cu tot ce presupunea sectorul). Nu erau buzi doar brazi :D, asa ca treaba era obla ca funia-n sac – lasam imaginatia sa va zburde cum vrea ea. Un lucru era sigur si de baza – frunza carpatina (precum în reclama lui Udrea) :D.
Despre vestitul mers si gândit ardelenesc auzeam des – “no lasă, meri loşon, nu-i grabă” sau “meri rar în paşi ca tăt acolo ajungi”.

In Turda cele 3 verisoare împreuna cu sora-mea mergeau în centru la agatat – dar se spunea – mergem pe floaşter. Matusa-mea mai zghiera în urma – va sta capul la iubit ca la miel mintea dupa măcris primăvara. Deci dificil de înteles pentru mine ambele exprimari deoarece în oi n-aveam experienta.

… am batut câmpii destul :D… idea ce se desprinde de aici – ardeleneasca trebuie auzita ca întreg pentru melodicitatea si aerul ei (daca mai este). Jaba o scoti din context ca îi piere farmecul. Mai este câte unul gen Grigore Lese ce e de acolo, om dintr-o bucata, nu l-o schimbat nici vremurile nici vedetismul. Merita ascultat cum graieste / horeste – chiar îi fain de tăt.

La  cât stau prin dormitoare ar trebui sa fiu deja drogata de atâta somn activ :D.
Aici am mers pe contraste putine... doar matasea si covorul ce mai sparg luminozitatea generala.
Calm si cald totul - just perfect for me...