manon.ro

mi-aduc aminte...
C. se temea sa nu fiu călugăriţă

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

... insecta LOL

---------------------------------------------------------------------------
Povestire unu
--------------------------------------------------------------------------- 
Eu, nascuta la oras, cu vorbire curata, fara dialecte de nicaieri am ajuns odata într-un sat din Apuseni. De acolo era bunica unuia din verisorii mei dulci… nu-mi aduc aminte numele satului doar imaginea lui. Era fain. Tot satul era întins ca un fir de apa la baza a doua dealuri în V. Nu tu sosele, masini (atunci caruta era baza). Casa la care stateam avea vaci, bivoli, capre… câine evident legat de gard (la care i-am dat drumul de indata ce nu m-o vazut nime’  )… gaini, pisici… tot felul de oratanii. In mijlocul curtii trona inclusiv o fântâna la care mi-era ciuda ca n-ajungeam sa ma uit.

Ei bine, noi astia pirpirei nu prea stateam în casa… cât era ziua de lunga alergam pe ulita satului. Totul foarte asemanator cu Morometii dar ca pe viu.
Intr-o zi însa, mi-aduc aminte… era o vreme urâta. Nu era de iesit din casa… si unde nu ma pune buna sa ma duc la vecina de ograda dupa oloi. Okay. Zis si facut. În 2 timpi si 3 miscari eram în curtea vecina si îi zic la matusa

- Buna ziua. M-a trimis buna dupa o oala mare.
- Da la ce-i trebe’? s-o apucat de sarmale?
- Nu cred ca sarmale. Parca zicea de ceva placinte
- Placinte? Si ce sa faca cu oala de sarmale la placinte?
- Nu stiu, zic. Asta mi-a zis sa va cer.

Si unde nu-mi da o oala de ajungea pân’ la pamânt :D. De-abia m-am târait-o dupa mine. Când m-o vazut buna din usa… s-a luat de cap, pe urma de burta ca-i salta de râs. Eu foarte nedumerita priveam nestiind ce gresisem. Buna îi spune la matusa-mea:

- Da de zici ca ai adus copchila aiasta? A cui îi?
- E de la Cluj, mama. Fata lui Petrea. N-o mai fost la tara…

Drept e ca matusa-mea ma adusese acolo. Buna îl trimite pe alt verisor la vecina dupa oloi. Si unde nu-l vad ca vine cu o sticluta cu lichid galbui vâscos de pus în tigaie. Ala era oloiul !  LOL

Pentru mine oloi era oala mare. Eiii dar acolo în munti rânduielile sunt altele. Vorba, obiceiurile altele.
Din considerentul ca eram de la oras, no problem ca am facut si alte nastrusnicii de genul “nu-mi dati va rog un pic de bidinea?” – la care omul îmi spune “Un pic de bidinea?!?!… hai sa-ti spun eu cum e cu bidineaua… e ca si cu femeia gravita – esti sau nu esti… numa’ un pic gravida nu se poate ….

Si-asa am ajuns sa învat regionalismele. Preopriuzis nu ca ma interesa… doar ca daca nu… vorbeam paralel, nimeni nu ma întelegea. Nici ei pe mine nici eu pe ei. Regionalismele sunt limbaje dezvoltate in zone cu un anumit grad de izolare.

Concluzia mea: ei bine, cred ca limba e fluida si oamenilor le place sa si-o ajusteaze sa le placa, sa li se potriveasca.

---------------------------------------------------------------------------
Povestire doi
---------------------------------------------------------------------------

Fratii lui taica-meu (Petrea ca asa îl chema :D) locuiau în Turda si erau comercianti. De fapt vânzatori ambulanti (exista deci, nu numai teatru ambulant cu cabotini :D). Acestia semanau, daca vrei un termen de comparatie, cu tiganii, pentru ca era o îndeletnicire nomada. Te duceai cu marfa în spate (alt fel de melci ;)), la târgurile de tara. (de aici si expresia “apoi tăt meri, tăt meri”… în engleza traducere “keep walking” – Johnni Walker :D).
Unul din frati, mai de soi (adica avut), vindea tesaturi, de la satenuri pâna la in, bumbac, stofe de palton, velur, stămburi, văluri, orice te duce scăfârlia. Cu acesta am ajuns eu în satul ”noname” de mai sus :D.

O sora la care tinea taica-meu foarte mult si care avea 3 draci de fete (verisoarele mele de aceeasi vârsta cu sora mea) vindea maruntisuri: naframi, jucarii gen hopa-mitica “stă în cap si se ridica”, mingiute de hârtie umplute cu rumegus si prinse într-un elastic (acum vad la oferta de birotica astfel de jucarii)… turta dulce cu oglinzi integrate în aluatul roz sau alb:), acadele, agrafe, nasturi, inele din table LOL (adica belciuge) si alte stupizenii. Evident ca din aste maruntisuri nu faceai avere. Deci ea era saraca… însa, cum e în natura lucrurilor, aici era de gasit sufletul mai cald, inimos, luminos. Noi cele 2 surori preferam sa ne petrecem vacantele de vara sau iarna la ea, nu la celalalt (desi în cele din urma fiecare-si cerea dreptul).

Pi urma… nu mergeai acolo să stai! Vacantele de vara si iarna erau active. Nu exista târg de ţară la care sa nu fim prezenti. Ne trezeam cu noaptea-n cap pe la 1- 2, dupa ce umpleam IMS-ul cu hodrobelele de vânzare, noi toti copiii asezati deasupra ca si sarmalutele în oala. Si-acum simt mirosul de motorina combinat cu aerul taios si rece al noptilor apusene. “Drumurile” erau prin munti si de la zdruncinaturi… în timpul mersului mai ridicam capul sa vad pe unde suntem. Mi-aduc aminte licuricii ca niste stele cazatoare în fata masinii. Se sinucideau în lumina farurilor :). E o imagine asa ca un flash ce-ti ramâne bine înfipta în capsor.

Tin sa spun ca habar n-aveam geografic unde ne aflam… dar stiam cuvinte cheie (ca în misiunile secrete), mergem la: Sărmaş, Poieni, târgul de fete de pe Muntele Gaina, târgul de la Negreni – dintre cele mai cautate… ooohooo ala de la Sălciua renumit pentru peisagiu etc. Deci batut-am tot ardealul în lung si-n lat când n-atinsesem 14 ani ;).
Ajungeam la destinatie înainte de crapatul zorilor. În munti era asternuta o ceata deasa, groasa de s-o ungi pe chita. În 2 ceasuri trebuia sa-ti ridici cortul (ce-ti spuneam de tigani :D) – no – fugi ada lemne, bate cuie, acopera cu prelata, pune marfa la vânzare pe când apar musterii sa fie totul gata. Si-ncepea distractia.
Târgurile de tara însemnau oameni veniti de peste tot, mirosuri de mâncare, inclusiv berbeci la protap, muzica live, dansuri populare, bautura. Unii vindeau, altii cumparau… sau ambele.
Pentru mine era foarte neclar de ce dadeau banii femeile alea pe năfrămi. Da’ erau la mare cautare. De exemplu foarte greu ma dezbaresem de cuvântul batic. Nu se folosea cuvântul batic. Si o auzeam pe matusa-mea cu texte:
- Ioi aşe cinaşe esti muiere cu năframa aiasta. Iote am si cu pui (adica flori marunte), sau ia aci cu bobi (adica strugure :D). Si unde nu o punea sa încerce live :D
- No vezi, amu arati si tu în rândul lumii ce-a zice omu’ tau când te-o vedea asa făloasă, n-a mai avea ochi pentru alta… si dai toata gama de cuvinte de la ferchesa, ba ca-… parca erau vrajitorii. Uneori nu scapa nici cuvântul ocoş din descriere – deci daca îti cumparai năframă cu pui sigur deveneai ocoş din născare LOL. A nu te da pe-un jeb de cuie tot de-aici din aste descrieri este. Adica esti mândră tare.
La culori nu-i de povestit, iata una demna de retinut – culoare mnerâie (mierie) adica ca si cerul.
Măăăi si erau urâteeee cu crengi LOL… Deci daca voiai sa urâtesti o femeie îi puneai naframa in cap, da’poi când le vedeai cât de încântate se măsurau în oglinda… începeai sa cânti ca si ele, le dădeai apă la moară, cum nu :D. Învatasem si eu lectia si mă-nfigeam la tejghea în vorbe :D. Pe care o vedeam mai săraca îi dădeam năframa mai lesne, la alta prea făloasă o puneam să plăteasca cât nu face :D. Adica marketing. Năframile se cumparau pentru vreun eveniment gen nuntă… botez… …altele doar ca sa nu fie alta în sat mai faina :D.

Nu-i de povestit detalii tehnice gen – unde se usura lumea în târg si în ce fel (oricum animalele erau peste tot (fiind si târg de animale): cai, vaci, porci, iepuri, gaini, oi, miei, etc…deci cu tot ce presupunea sectorul). Nu erau buzi doar brazi :D, asa ca treaba era obla ca funia-n sac – lasam imaginatia sa va zburde cum vrea ea. Un lucru era sigur si de baza – frunza carpatina (precum în reclama lui Udrea) :D.
Despre vestitul mers si gândit ardelenesc auzeam des – “no lasă, meri loşon, nu-i grabă” sau “meri rar în paşi ca tăt acolo ajungi”.

In Turda cele 3 verisoare împreuna cu sora-mea mergeau în centru la agatat – dar se spunea – mergem pe floaşter. Matusa-mea mai zghiera în urma – va sta capul la iubit ca la miel mintea dupa măcris primăvara. Deci dificil de înteles pentru mine ambele exprimari deoarece în oi n-aveam experienta.

… am batut câmpii destul :D… idea ce se desprinde de aici – ardeleneasca trebuie auzita ca întreg pentru melodicitatea si aerul ei (daca mai este). Jaba o scoti din context ca îi piere farmecul. Mai este câte unul gen Grigore Lese ce e de acolo, om dintr-o bucata, nu l-o schimbat nici vremurile nici vedetismul. Merita ascultat cum graieste / horeste – chiar îi fain de tăt.

La  cât stau prin dormitoare ar trebui sa fiu deja drogata de atâta somn activ :D.
Aici am mers pe contraste putine... doar matasea si covorul ce mai sparg luminozitatea generala.
Calm si cald totul - just perfect for me...